Halterofilii au câştigat până acum, la Campionatele Europene de la Forde, Norvegia, opt medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi trei de bronz, la Campionatele Europene de la Forde.
Irina-Lăcrămioara Lepşa a intrat şi ea în top, după ce a a câştigat două medalii de argint, la stilul aruncat şi la total, la categoria 58 kg, la Campionatele Europene de haltere ce se desfăşoară în Norvegia. Irina-Lăcrămioara Lepşa a obţinut argintul la aruncat, cu 117 kg.
Aurul a revenit sportivei Boianka Kostova, din Azerbaidjan, cu 130 kg, iar în posesia bronzului a intrat poloneza Joanna Lochowska, cu 114 kg. La total, Irina Lepşa a ocupat de asemenea locul 2, cu 205 kg. Pe primul loc s-a clasat Boianka Kostova. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat poloneza Joanna Lochowska, cu 204 kg.
Obiectivul delegaţiei României la Campionatele Europene era câştigarea a două medalii şi clasarea a doi sportivi pe locurile 4-6, potrivit federaţiei române de profil.